Formată din profesioniști echipa Chrome Computers preia și înregistreză sesizări, efectuează o diagnosticare primară, iar unde este cazul efectuează intervenții remote în scopul rezolvării rapide a situațiilor.
Consultanta
Oferim analiza IT, identificând soluțiile optime de exploatare a infrastructurii IT existente într-o companie. Puteți solicita ajutorul specialiștilor noștri pentru extinderea sau optimizarea sistemului informatic deja existent în cadrul companiei dumneavoastră. Pentru a satisface nevoile specifice fiecărui client în parte, putem oferi atât soluții de tip open source cât și soluții licențiate.
Analiza IT oferită de specialiștii noștri include recomandări privind infrastructura hardware și software. Avem experiența necesară pentru a oferi soluții pentru problemele legate de rețeaua de calculatoare, atât hardware cât și software, de la simple configurări de calculatoare până la soluții complete de business.
Serviciile de consultanță oferite de noi includ:
Mentenanta
Ne adresăm companiilor care dețin un număr mare de calculatoare și imprimante, dar nu numai. În funcție de necesitățile fiecărui client delegăm un tehnician la sediul acestuia care va avea un program de lucru zilnic cuprins între 2 și 8 ore lucrătoare. În acest interval vor fi rezolvate toate problemele de natură tehnică apărute în cadrul rețelei.
Oferim următoarele Servicii de Mentenanță IT:
Externalizare
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul externalizării de servicii IT, Chrome Computers oferă clienților săi posibilitatea de a înlocui un departament IT intern sau un angajat permanent cu costuri mai mici.
Outsourcing-ul IT este unul din principalele servicii oferite de Chrome Computers. Când spunem outsourcing IT ne referim la tot ce înseamnă rezolvarea problemelor legate de unul sau mai multe calculatoare, servere, imprimante din firma dumneavoastră, în afară de celelalte servicii menționate pe website-ul nostru.
Oferim mentenanță proactivă a calculatoarelor și a serverelor atât din punct de vedere software cît și din punct de vedere hardware; a imprimantelor și copiatoarelor, securizarea informațiilor, devirusări, back-up, recuperări de date.